deferi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEFERÍ, defér, vb. IV.
Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc.
2. (Neobișnuit) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). – Din
fr. déférer, lat. deferre.deferi (Dicționar de neologisme, 1986)DEFERÍ vb. IV. tr. 1. A acorda, a da, a conferi (un titlu, onoruri etc.).
2. A trimite în judecată, a supune spre judecare în fața justiției. ◊
A deferi jurământ = a cere cuiva, în lipsă de alte probe, să jure în fața justiției. [P.i.
defér. / < fr.
déférer, lat.
deferre].
deferi (Marele dicționar de neologisme, 2000)DEFERÍ vb. tr. 1. a acorda, a conferi (un titlu, onoruri etc.) 2. a supune spre judecare în fața justiției. ♦ a ~ jurământ = a cere cuiva, în lipsă de alte probe, să jure în fața justiției. (< fr.
déférer, lat.
deferre)
deferi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)deferí (a ~) (a trimite în judecată)
vb.,
ind. prez. 3
deféră, imperf. 3
sg. defereá; conj. prez. 3
să deféredeferì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)deferì v.
1. a da, a conferi:
a deferi onoruri; 2. a trage în judecată;
3. a condescinde din respect.
deferi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEFERÍ, defér, vb. IV.
Tranz. 1. (Determinat prin „justiției”, „tribunalului” etc.) A trimite (pe cineva) înaintea unui organ de judecată sau de urmărire penală; a supune o cauză unui for judecătoresc.
2. (Rar) A acorda, a conferi (o cinste, o demnitate, o distincție). — Din
fr. déférer, lat. deferre.