deducțiune (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DEDUCȚIÚNE s. f. v. deducție.deducțiune (Dicționar de neologisme, 1986)DEDUCȚIÚNE s.f. v.
deducție.
deducțiune (Dicționaru limbii românești, 1939)*deducțiúne f. (lat.
dedúctio, -ónis). Substracțiune, scoatere. Concluziune scoasă dintr’un raționament mergînd de la general al particular (în opoz. cu
inducțiune). – Și
-úcție.deducțiune (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DEDUCȚIÚNE s. f. v. deducție.deducțiune (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)deducți(un)e f.
1. consecință dintr’un raționament;
2. operațiunea spiritului prin care ce descinde dela verități generale la verități particulare.