deduce - explicat in DEX

deduce (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducției, din două sau mai multe premise. – Din lat. deducere. Cf. (pt. sens) fr. déduire.

deduce (Dicționar de neologisme, 1986)
DEDÚCE vb. III. tr. A desprinde o judecată particulară dintr-o judecată generală; a trage o concluzie (pe calea deducției). [P.i. dedúc. / < lat. deducere, cf. fr. déduire].

deduce (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
dedúce (dedúc, dedús), vb. – A trage o concluzie. Format pe baza fr. déduire, plecîndu-se de la duce. – Der. deducți(un)e, s. f., din fr. déduction; deductiv, adj., din fr. déductif.

deduce (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DEDÚCE vb. tr. a face o deducție. (< lat. deducere, după fr. déduire)

deduce (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
dedúce (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. dedúc, 1 pl. dedúcem, 2 pl. dedúceți; imper. 2 sg. dedú, neg. nu dedúce; part. dedús

deduce (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
deduce v. 1. a scădea o sumă dintr’alta; 2. a trage o consecință dintr’un principiu.

deduce (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DEDÚCE, dedúc, vb. III. Tranz. 1. A deriva, a desprinde o judecată particulară din alta generală sau un fapt din altul; a trage o concluzie, pe calea deducției, din două sau mai multe premise. 2. (Fin.) A scădea din veniturile unei persoane fizice sau juridice o anumită sumă, din diferite motive. — Din lat. deducere. Cf. fr. déduire.