decurion - explicat in DEX

decurion (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DECURIÓN, decurioni, s. m. Ofițer roman de cavalerie care comanda o decurie (1). [Pr.: -ri-on] – Din lat. decurio, -onis.

decurion (Dicționar de neologisme, 1986)
DECURIÓN s.m. 1. Comandant al unei decurii. 2. Membru al senatului municipal în Imperiul Roman. ♦ Membru al administrației comunale în Italia dominată de spanioli. [Pron. -ri-on. / < it. decurione, lat. decurio].

decurion (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DECURIÓN s. m. 1. comandant al unei decurii (1). 2. membru al senatului într-un municipiu sau o colonie, în Imperiul Roman. 3. șef de serviciu în administrația palatului imperial, la sfârșitul Imperiului Roman. (< lat. decurio)

decurion (Dicționaru limbii românești, 1939)
*decurión m. (lat. decúrio, -ónis). Ofițer roman care, la început comanda zece, apoĭ treĭ-zecĭ de călărețĭ. Senator roman al orașelor municipale saŭ al coloniilor.

decurion (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
decurión (-ri-on) s. m., pl. decurióni

decurion (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
decurion m. căpetenia unei decurii.

decurion (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DECURIÓN, decurioni, s. m. Ofițer roman de cavalerie care comanda o decurie (1). [Pr.: -ri-on] — Din lat. decurio, -onis.