decurge - explicat in DEX

decurge (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DECÚRGE, pers. 3 decúrge, vb. III. Intranz. 1. A urma, a rezulta din..., a-și avea izvorul în... 2. A se petrece, a se desfășura. – De⁴ + curge (după fr. découler).

decurge (Dicționar de neologisme, 1986)
DECÚRGE vb. III. intr. 1. A rezulta, a deriva... 2. A se desfășura. [P.i. decúrg. / < de- + curge, după fr. découler, it. decorrere].

decurge (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DECÚRGE vb. intr. 1. a rezulta din... 2. a se desfășura. (după fr. découler)

decurge (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
decúrge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. decúrge; conj. prez. 3 să decúrgă; part. decúrs

decurge (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
decurge v. fig. a rezulta: ce decurge de acolo ? [Modelat după fr. découler].

decurge (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
DECÚRGE, pers. 3 decúrge, vb. III. Intranz. 1. A urma, a rezulta din..., a-și avea izvorul în... 2. A se petrece, a se desfășura. — Pref. de- + curge (după fr. découler).