decurie (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DECÚRIE, decurii, s. f. 1. Subunitate de cavalerie în armata romană, formată din zece soldați.
2. Colegiu de mici funcționari la Roma și în municipiile romane. – Din
lat. decuria.decurie (Dicționar de neologisme, 1986)DECÚRIE s.f. 1. Subunitate în armata romană, formată din zece soldați.
2. (
La romani) Conducere formată din zece persoane. [Gen.
-iei. / < lat.
decuria].
decurie (Marele dicționar de neologisme, 2000)DECÚRIE s. f. 1. subunitate a centuriei din armata romană, formată din zece soldați. 2. colegiu de zece funcționari în Roma și în municipiile romane. (< lat.
decuria)
decurie (Dicționaru limbii românești, 1939)*decúrie f. (lat.
decuria, d.
decem, zece). Grupă de soldațĭ orĭ cetățenĭ la vechiĭ Romanĭ.
decurie (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)decúrie (-ri-e) s. f.,
art. decúria (-ri-a), g.-d. art. decúriei; pl. decúrii, art. decúriile (-ri-i-)decurie (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)decurie f. trupă de zece soldați la Romani.
decurie (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DECÚRIE, decurii, s. f. 1. Subunitate de cavalerie în armata romană, formată din zece soldați.
2. Colegiu de mici funcționari la Roma și în municipiile romane. —
Din lat. decuria.