decolteu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DECOLTÉU, decolteuri, s. n. Răscroială de diferite forme făcută în jurul gâtului, la o rochie, la o bluză etc. ♦ Parte a corpului care apare descoperită din răscroiala de la gât a unei haine femeiești. – Din
fr. décolleté.decolteu (Dicționar de neologisme, 1986)DECOLTÉU s.n. Partea decoltată a unei haine femeiești. ♦ Parte a corpului care apare din răscroiala de la gât a unei haine femeiești. [Pl.
-uri. / < fr.
décolleté].
decolteu (Marele dicționar de neologisme, 2000)DECOLTÉU s. n. partea răscroită în jurul gâtului a unei haine femeiești. ◊ partea descoperită a gâtului și a umerilor la femei. (< fr.
décolleté)
decolteu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)decoltéu s. n.,
art. decoltéul; pl. decoltéuridecolteu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DECOLTÉU, decolteuri, s. n. Partea răscroită în jurul gâtului, la o rochie, la o bluză etc. ♦ Parte a gâtului și a umerilor la femei care rămâne descoperită prin decolteu. — Din
fr. décolleté.