decolta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DECOLTÁ, decoltez, vb. I.
Tranz. A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte (feminină) în jurul gâtului, adâncind uneori tăietura în față, în spate sau peste umeri. – Din
fr. décolleter.decolta (Dicționar de neologisme, 1986)DECOLTÁ vb. I. tr. A croi (o rochie, o haină etc.) în așa fel ca o parte a pieptului, a umerilor (uneori și a spatelui) să rămână descoperită; a răscroi mult în jurul gâtului o rochie, o haină etc. [< fr.
décolleter].
decolta (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)decoltá (decoltéz, decoltát), vb. – A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte.
Fr. décolleter. –
Der. (din
fr.)
decolteu, s. n.;
decoltat, adj. (răscroit; îndrăzneț).
decolta (Marele dicționar de neologisme, 2000)DECOLTÁ vb. tr. a croi (o rochie, o haină etc.) în așa fel ca o parte a pieptului, a umerilor și a spatelui să rămână descoperite. (< fr.
décolleter)
decolta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)decoltá (a ~) (a răscroi)
vb.,
ind. prez. 3
decolteázădecolta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DECOLTÁ, decoltez, vb. I.
Tranz. A răscroi mult un obiect de îmbrăcăminte (feminină) în jurul gâtului, adâncind uneori tăietura în față, în spate sau peste umeri. — Din
fr. décolleter.