debit - explicat in DEX

debit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DÉBIT¹, debite, s. n. 1. Tutungerie. ♦ (Înv.) Debit de băuturi spirtoase = cârciumă. 2. (Înv.) Vânzare, desfacere continuă de mărfuri cu amănuntul. 3. Cantitatea de fluid sau de pulbere fină care trece, într-o unitate de timp, printr-o secțiune a unei albii, a unei conducte sau a unui canal. ◊ Debit instalat = valoare maximă a debitului de apă care poate fi utilizat în scopuri energetice de turbinele unei centrale hidroelectrice. ♦ Cantitate de material sau de obiecte produse de o mașină sau de o instalație într-o unitate de timp. Debit de energie = energie debitată de o instalație într-o unitate de timp. ♦ (Med.) Debit cardiac = cantitatea de sânge expulzată de ventriculul stâng în aortă la fiecare contracție a inimii sau în cursul unui minut. ♦ (Mil.) Debit de foc = numărul de lovituri care poate fi tras de o gură într-o anumită cantitate de timp. ♦ Fig. Afluență (precipitată), torent de cuvinte în vorbirea cuiva. – Din fr. débit.

debit (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
DÉBIT², debite, s. n. 1. Datorie pe care o are o persoană creditată. 2. Coloană într-un registru de contabilitate sau într-un extras dintr-un asemenea registru, în care se înscriu sporurile de activ sau, respectiv, reducerile de pasiv; (concr.) sumă înscrisă în această coloană. – Din fr. débit, lat. debitum.

debit (Dicționar de neologisme, 1986)
DÉBIT¹ s.n. Sumă sau lucru împrumutat, de împrumut. ♦ Cont asupra a ceea ce s-a împrumutat sau s-a furnizat cuiva; evidența contabilă a acestui cont. [Pl. -te, -turi. / < it. debito, fr. débit, cf. lat. debitum].

debit (Dicționar de neologisme, 1986)
DÉBIT² s.n. 1. Desfacere, vânzare a unor mărfuri. 2. Local, loc unde se vinde cu amănuntul; prăvălie; tutungerie. 3. Cantitate de lichid, de fluid pe care o lasă să se scurgă un izvor, un rezervor etc. ◊ Debit solid = cantitatea de material solid transportat de un curs de apă în unitatea de timp în suspensie. ♦ Cantitate de curent electric dată de o sursă de electricitate într-un anumit timp (luat ca unitate). 4. (Fig.) Șuvoi, torent de cuvinte, flux verbal. [Pl. -te, -turi. / < fr. débit].

debit (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
débit (-turi), s. n. – 1. Desfacere, vînzare. – 2. Consum. – 3. Debit. – 4. Cheltuială. Fr. débit. – Der. (din fr.) debita, vb. (a vinde, a desface; a încărca; a recita, a rosti ceva); debitant, adj. (persoană care vinde într-un debit); debitor, s. m. (datornic).

debit (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DÉBIT¹ s. n. 1. cantitate de fluid sau de material pulverulent care trece în unitatea de timp printr-o secțiune dată a unei conducte, a unui canal ◊ cantitate de material transportată, prelucrată sau furnizată de o mașină, instalație etc. în unitatea de timp. ♦ ~ cardiac = cantitatea de sânge expulzată din ventricolul stâng în aortă la fiecare contracție a inimii; ~ de foc = numărul de lovituri trase de o gură de foc în unitatea de timp; (inform.) ~ de informație = cantitatea de informații transmise în unitatea de timp, dintr-un sistem de comunicație. ◊ numărul de vehicule ce trec printr-un punct al unui drum în unitatea de timp. ◊ cantitatea de forțe și mijloace care pot trece în unitatea de timp peste un curs de apă. 2. cantitatea de calorii pe care o produce o instalație în unitatea de timp. 3. (fig.) șuvoi, torent de cuvinte, flux verbal. 4. vânzare (de mărfuri) cu amănuntul. ◊ local unde se vinde cu amănuntul; tutungerie. (< fr. débit)

debit (Marele dicționar de neologisme, 2000)
DÉBIT² s. n. 1. datorie pe care o are cel creditat. 2. cont asupra a ceea ce s-a împrumutat sau s-a furnizat cuiva; evidența contabilă a acestui cont. (< it. debito, lat. debitum, fr. débit)

debit (Dicționaru limbii românești, 1939)
*débit n., pl. e (fr. débit, d. lat. débitum, datorie). Vînzare, maĭ ales de lucrurĭ micĭ și ușoare de mînuit. Localu în care se vînd aceste lucrurĭ: debit de tutun. În contabilitate, pagina pe care se scriŭ articulele ĭeșite și sumele plătite (în opoz. cu credit). Cantitatea de lichid orĭ de gaz procurată de un izvor oare-care într’o unitate de timp. Fig. Modu de a vorbi: a avea debitu ușor.

debit (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
débit s. n., pl. débite

debit (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
debit n. 1. vânzare ușoară și continuă: stofe de debit; 2. prăvălie unde se vinde cu mărunțișul: debit de spirtoase; 3. dreptul de a vinde unele mărfuri: debit de tutun; 4. partea contului cu sumele plătite și articolele predate; 5. Jur. sumă datorită: a plăti debitul în totalitate. ║ a. Jur. datorit: daunele-interese ce sunt debite creditorului.