danga (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DANGÁ, dangale, s. f. Semn (literă, cifră) făcut cu fierul roșu sau cu substanțe corosive pe pielea cailor sau a vitelor, pentru a le identifica. – Din
tc. danga.danga (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)dangá (dangále), s. f. – Fier de însemnat vitele.
Tc. danga (Șeineanu, II, 154),
cf. alb. damka, bg. damga, sb. danga. –
Der. dăngălui, vb. (a însemna vitele cu fierul).
danga (Dicționaru limbii românești, 1939)dangá f. (turc.
damga, tamga; bg.
damgá; rus,
tamgá, timbru, impozit). Ștampilă cu feru roș pe un animal.
Fig. Stigmat:
dangaŭa infamiiĭ.danga (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dangá (rar)
s. f.,
art. dangáua, g.-d. art. dangálei; pl. dangále, art. dangáleledangà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dangà f. Mold. semn întipărit cu fier roșu pe vite. [Turc. DANGÁ].
danga (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DANGÁ, dangale, s. f. Semn (literă, cifră) făcut cu fierul roșu sau cu substanțe corozive pe pielea cailor sau a vitelor, pentru a le identifica. — Din
tc. danga.