dang (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DANG interj. (Adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul unui clopot sau alt sunet metalic; bang. – Onomatopee.
dang (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)dang interj. – Cuvînt care imită sunetul clopotului.
Var. danga. Creație expresivă. –
Der. dangăt, s. n. (dang, sunet de clopot);
dăngăni, vb. (a răsuna,
cf. mr. dinginescu „izbucnesc”,
sl. tǫtĭnati „a suna”,
mag. dongani „a răsuna”;
dăndăni, vb. (a răsuna);
dăngăneală, s. f. (sunet, dangăt);
dondăni, vb. (a bombăni),
cf. bombăni; dondăneală, s. f. (bombănit),
cf. bombăneală.dang (Dicționaru limbii românești, 1939)dang V.
bang și
dăngănesc.dang (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dang interj.dang (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dang! int. sgomotul plesnirii sau sunetul clopotului. ║ n. un dang înfiorat COȘBUC.
dang (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DANG interj. (Rar; adesea repetat) Cuvânt care imită sunetul unui clopot sau alt sunet metalic; bang. — Onomatopee.