dafin (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DÁFIN, dafini, s. m. Mic arbore din sudul Europei, cu frunze persistente, lucioase și aromatice și cu fructe ovale; laur (
Laurus nobilis). ◊
Foi de dafin = frunzele uscate ale arborelui descris mai sus, folosite drept condiment. ♦ (La
pl. sau, rar, în sintagma
foi de dafin) Frunzele acestui arbore cu care se împodobeau în antichitate învingătorii;
fig. glorie, succes. – Din
scr. dafina.dafin (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)dáfin (-ni), s. m. –
1. Laur (Laurus nobilis). –
2. (
Olt.) Salcîm.
Gr. δάφνη, prin intermediul
lat. daphinus (Pușcariu 482; Candrea,
Éléments, 23; Diculescu,
Elementele, 481; Sandfeld 18),
cf. afin. După alți cercetători (Cihac, II, 654; Candrea), din
sl. (
bg.,
sb.)
dafina, cf. alb. dafinë, dafën, tc. dafne; însă chiar cuvîntul
sl. provine din
lat. sau din
rom. (
cf. Miklosich,
Elem., 406).
dafin (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)DÁFIN (<
scr.)
s. m. Arbust de
c. 2— 5 m (arbore de
c. 20 m în zona mediteraneană, de unde este originar), cu frunze pieloase, lucioase, persistente, intens mirositoare, flori mici, galbene-verzui, dispuse în umbele și fructe bace ovoide, albastre-negricioase
(Laurus nobilis). Frunzele se utilizează drept condiment; din semințe se extrage un ulei folosit în
ind. farmaceutică.
Sin. laur (2).dafin (Dicționaru limbii românești, 1939)dáfin m. (lat.
daphne, pop.
dáphine, d. vgr.
dáphne; mrom.
dafin, alb.
dafină, sîrb.
dafina, bg.
dafina). Laur (
laurus nobilis). Frunze de dafin, funze de laur, de vînzare pin băcăliĭ și întrebuințate în bucătărie la prepararea marinateĭ, chiftelelor ș.a. – În Olt.
dafín, drog. salcîm.
dafin (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dáfin s. m.,
pl. dáfinidafin (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)dafin m.
1. arbore totdeauna verde, cu bobițe negre și acre, de mărimea unei măsline; foile de dafin se întrebuințează la bucătărie, iar din partea cărnoasă a boabelor sale se extrage uleiu (
Laurus nobilis);
2. fig. emblema gloriei și a izbânzei; 3. salcâm (în Oltenia). [Lat. *DAPHINUS (din gr.
daphne)].
dafin (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)DÁFIN, dafini, s. m. Mic arbore din sudul Europei, cu frunze persistente lucioase și aromatice și cu fructe ovale; laur
(Laurus nobilis). ◊
Foi de dafin = frunzele uscate ale acestui arbore, folosite drept condiment. ♦ (La
pl. sau, rar, în sintagma
foi de dafin) Frunzele acestui arbore, cu care se împodobeau în Antichitate învingătorii;
fig. glorie, succes. — Din
sb. dafina.