dacoromân (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)DACOROMẤN, -Ă, dacoromâni, -e, adj.,
s. m. 1. Adj. (Despre dialecte, graiuri, cuvinte) Care aparține românilor sau privitor la românii din nordul Dunării. ♦ (Substantivat,
f.) Dialect vorbit de dacoromâni, cel mai răspândit și mai dezvoltat dintre dialectele limbii române.
2. S. m. (De obicei la
pl.) Român din nordul Dunării. –
Dac + român.dacoromân (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)DACOROMẤN, -Ă (<
dac +
român) s. m.,
adj. 1. S. m. Termen folosit în lingvistică pentru a denumi populația românească din N Dunării spre a o deosebi de populațiile de origine românească ce locuiesc în S Dunării (aromâni, istroromâni, meglenoromâni).
2. Adj. Care aparține dacoromânilor
(1), privitor la dacoromâni. ♦ (Substantivat,
f.) Dialectul vorbit de dacoromâni
(1). A devenit limbă națională și literară.
V. limba română.dacoromân (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)dacoromấn adj. m.,
s. m.,
pl. dacoromấni; adj. f. dacoromấnă, pl. dacoromấne