cuțitar - explicat in DEX

cuțitar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CUȚITÁR, cuțitari, s. m. 1. Persoană care face sau vinde cuțite sau alte instrumente de tăiat. 2. (Fam.) Scandalagiu gata să scoată cuțitul în timpul unei certe sau al unei încăierări; bătăuș. – Cuțit + suf. -ar.

cuțitar (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
cuțitar, cuțitari s. m. 1. persoană îndemânatică în folosirea cuțitului ca armă. 2. persoană care umblă înarmată cu cuțit.

cuțitar (Dicționaru limbii românești, 1939)
cuțitár m. (d. cuțit). Fabricant saŭ vînzător de cuțite, de foarfece ș. a. Asasin cu cuțitu (ca lat. sicarius, d. sica, cuțit).

cuțitar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cuțitár s. m., pl. cuțitári

cuțitar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cuțitar m. cel ce face sau vinde cuțite, bricege, foarfeci.

cuțitar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CUȚITÁR, cuțitari, s. m. 1. Persoană care face sau vinde cuțite sau alte instrumente de tăiat. 2. (Fam.) Scandalagiu gata să scoată cuțitul în timpul unei certe sau al unei încăierări; bătăuș. — Cuțit + suf. -ar.