cutremur (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CUTRÉMUR, cutremure, s. n. 1. Mișcare puternică și bruscă, verticală, orizontală sau de torsiune a scoarței pământului, provocată de dislocări subterane, de erupții vulcanice etc.; seism.
2. Fig. Înfiorare, cutremurare, fior;
p. ext. teamă, frică, groază; panică. – Din
cutremura (derivat regresiv).
cutremur (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CUTRÉMUR (‹
cutremura)
s. m. 1. Zguduire bruscă și puternică, de scurtă durată, a scoarței Pămîntului, cauzată fie de factori interni (mișcări tectonice, erupții vulcanice), fie de factori externi (forțele mareice, căderi mari de presiune atmosferică, ciocnirea unor meteoriți cu Pămîntul). Îi sunt caracteristice: hipocentrul (locul din interiorul litosferei unde se declanșează energia care provoacă
c.) și epicentrul (proiecția hipocentrului la suprafața scoarței Pămîntului). Intensitatea
c. se măsoară pe scara
Mercalli, iar magnitudinea pe scara
Richter. Cele mai dustrugătoare au fost
c. din: 24 ian. 1556 – în provincia Shanxi-China, 830 mii victime; 1 sept. 1923 – în provincia Kanto-Japonia, peste 576 mii case; 31 mai 1970 – Perú, 70 mii morți. În România s-au înregistrat pierderi de vieți omenești și mari pagube materiale materiale în
c. din 10 nov. 1940 și 4 mart. 1977.
2. Fig. Înfiorare;
p. ext. teamă, frică, groază; panică.
cutremur (Dicționaru limbii românești, 1939)1) cutrémur n., pl.
e (d.
cutremur 2). Zguduitură din temelie:
cutremur de pămînt.cutremur (Dicționaru limbii românești, 1939)2) cutrémur, a
-á v. tr. (lat.
contrémulo, -trĕmulare saŭ rom.
cu și
tremur). Zguduĭ din temelie, zguduĭ tare:
acest om cutremură casa cînd merge. Fig. Îngrozesc:
mă cutremurĭ cu vorba asta. V. refl. Tremur din temelie:
pămîntu s´a cutremurat. Fig. Mă îngrozesc:
auzind trista veste, s´a cutremurat.cutremur (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cutrémur (cu-tre-) s. n.,
pl. cutrémurecutremur (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cutremur n.
1. fapta de a se cutremura;
2. mișcare violentă care sgudue pământul:
aprigul cutremur de munți răsturnător AL. [Abstras din
cutremurà].
cutremur (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CUTRÉMUR, cutremure, s. n. 1. Mișcare puternică și bruscă, verticală, orizontală sau de torsiune a scoarței Pământului, provocată fie de dislocări subterane, de erupții vulcanice etc., fie de forțele mareice, ciocnirea unor meteoriți cu Pământul; seism.
2. Fig. Înfiorare, cutremurare, fior;
p. ext. teamă, frică, groază; panică. — Din
cutremura (derivat regresiv).