struji (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)strují (-jésc, -ít), vb. –
1. (Înv.) A rade, a răzui. –
2. A ciopli, a tăia, a dăltui. –
3. A strunji. –
4. A dezghioca. –
Megl. strujǫs, strujiri. Sl. stružiti „a răzui” (Tiktin; Conev 76),
cf. bg. stražă, rus. stružitĭ. –
Der. struj, s. n. (
Mold., rosătură la copitele cailor);
strujan, s. m. (cocean de porumb), pe care Conev 51 îl derivă din
sl. struženŭ; strujea, s. f. (așchie);
strujitură, s. f. (obiect răzuit sau dezghiocat, talaș, șpan);
strujac s. n. (
Trans. de N, saltea);
strujniță, s. f. (rindea, cuțitoi; strungul rotarului), din
sb. stružnica; nestrunjit, adj. (brut). – Din
rom. provine
mag. sztruzsál (Edelspacher 22).
Cf. strung.