struji (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)STRUJÍ, strujesc, vb. IV.
Tranz. (
Reg.)
1. A curăța pene, ramuri, știuleți de porumb etc. de părțile nefolositoare, smulgându-le și îndepărtând aceste părți; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza.
2. A ciopli un material cu cuțitul, cu dalta, cu rindeaua;
p. ext. a prelucra la strung, a strunji. – Din
sl. stružiti.struji (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)strují (-jésc, -ít), vb. –
1. (Înv.) A rade, a răzui. –
2. A ciopli, a tăia, a dăltui. –
3. A strunji. –
4. A dezghioca. –
Megl. strujǫs, strujiri. Sl. stružiti „a răzui” (Tiktin; Conev 76),
cf. bg. stražă, rus. stružitĭ. –
Der. struj, s. n. (
Mold., rosătură la copitele cailor);
strujan, s. m. (cocean de porumb), pe care Conev 51 îl derivă din
sl. struženŭ; strujea, s. f. (așchie);
strujitură, s. f. (obiect răzuit sau dezghiocat, talaș, șpan);
strujac s. n. (
Trans. de N, saltea);
strujniță, s. f. (rindea, cuțitoi; strungul rotarului), din
sb. stružnica; nestrunjit, adj. (brut). – Din
rom. provine
mag. sztruzsál (Edelspacher 22).
Cf. strung.struji (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)strují (a ~) (a curăța) (
reg.)
vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. strujésc, imperf. 3
sg. strujeá; conj. prez. 3
să strujeáscăstrujì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)strujì v. Mold.
1. a da la strug;
2. a curăța bobitele de pe struguri:
când te-i sătura de strujit poame CR.;
3. a răzui. [Slav. STRUJĬTI, a rade, a da la strung].
struji (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)STRUJÍ, strujesc, vb. IV.
Tranz. (
Reg.)
1. A curăța pene, ramuri, știuleți de porumb etc. de părțile nefolositoare, smulgându-le și îndepărtându-le; a smulge anumite părți folositoare pentru a le utiliza.
2. A ciopli un material cu cuțitul, cu dalta, cu rindeaua;
p. ext. a prelucra la strung, a strunji. — Din
sl. stružiti.