curmeĭ - explicat in DEX

curmei (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CURMÉI, curmeie, s. n. 1. Bucată, capăt de funie sau de frânghie, întrebuințate pentru a lega ceva sau pentru a priponi vitele; curm; funie de calitate proastă (făcută din coajă de tei sau de răchită). 2. (Reg.) Mlădiță care crește din tulpina viței de vie. – Curm + suf. -ei.

curmei (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
curméi! interj. (reg.) cuvânt care imită miorlăitul cotoiului când umblă după pisici.

curmeĭ (Dicționaru limbii românești, 1939)
curméĭ n., pl. éĭe (d. curm 1. D. rom. vine rut. kurméĭ). Funie de scoarță de copac, maĭ ales de teĭ. Curmeĭ de viță, lemnu pe care vița-l produce în fiecare an: A găsi teĭ de curmeĭ, a găsi pretext. – Și curmeŭ, pl. eĭe (Cov.). Cp. cu bordeĭ, -deŭ.

curmei (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
curméi s. n., art. curméiul; pl. curméie

curmei (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CURMÉI, curmeie, s. n. 1. Bucată, capăt de funie sau de frânghie, întrebuințate pentru a lega ceva sau pentru a priponi vitele; curm; funie de calitate proastă (făcută din coajă de tei sau de răchită). 2. (Reg.) Mlădiță care crește din tulpina viței-de-vie. — Curm + suf. -ei.