curmat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CURMÁT, -Ă, curmați, -te, adj. 1. (Despre o parte a corpului încinsă cu o legătură) Strâns prea tare. ♦ (Despre membrele copiilor grași) Cu îndoituri, cu cute la încheieturi. ♦ (Despre corpul unor insecte) Sugrumat la mijloc.
2. (Despre un drum sau o cărare) Întrerupt.
3. (Despre un munte, un plai etc.) Care prezintă o adâncitură. –
V. curma.curmat (Dicționaru limbii românești, 1939)curmát, -ă adj. Frînt.
Fig. Mînĭ [!] curmate, așa de grase, în cît par frînte pe la încheĭeturĭ (ca la copiĭ).
curmat (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)curmat a. rupt:
copilașul avea mânuțele curmate. [V.
curmà].
curmat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CURMÁT, -Ă, curmați, -te, adj. 1. (Despre o parte a corpului încinsă cu o legătură) Strâns prea tare. ♦ (Despre membrele copiilor grași) Cu îndoituri, cu cute la încheieturi. ♦ (Despre corpul unor insecte) Sugrumat la mijloc.
2. (Despre un drum sau o cărare) Întrerupt.
3. (Despre un munte, un plai etc.) Care prezintă o adâncitură. —
V. curma.