curmare(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) CURMÁRE,curmări, s. f. Acțiunea de a (se) curma; încetare, contenire. – V. curma.
curmare(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) curmáre s. f., g.-d. art. curmắrii; pl. curmắri
curmare(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) CURMÁRE,curmări, s. f. Acțiunea de a (se) curma; încetare, contenire. — V. curma.