curiu (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CÚRIU s. n. Element chimic radioactiv sintetic, metal de culoare argintie. [
Pr.:
cürĭu –
Var.:
cúrium s. n.] – Din
fr. curium.curiu (Dicționar de neologisme, 1986)CÚRIU s.n. Element radioactiv sintetic. [Pron.
cü-riu, var.
curium s.n. / < fr.
curium, cf.
Curie – fizician francez].
curiu (Marele dicționar de neologisme, 2000)CURIU [CÜ-RIU]
s. n. element radioactiv sintetic din grupa actinidelor. (< fr.
curium)
curiu (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)CÚRIU (‹
fr. {i}; {s}
Curie)
s. n. Element chimic (Cm;
nr. at. 96,
m. at. 247), radioactiv, transuranic, din familia actinoidelor. Metal de culoare argintie. A fost obținut (1944) de chimiștii americani G. Th. Seaborg, A. Ghiorso ș.a., prin bombardarea plutoniului-239 cu particule α.
curiu (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cúriu [
riu pron. ryu]
s. n.,
art. curiul; simb. Cmcuriu (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CÚRIU s. n. Element chimic radioactiv sintetic, metal de culoare argintie. [
Pr.:
cürĭu —
Var.:
cúrium s. n.] — Din
fr. curium.