curbet (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)curbét (-ți), s. m. – Străin, venetic.
Tc. gurbet „călătorie, emigrare” (Șeineanu, II, 143).
Sec. XIX,
înv. – Este dublet al lui
curbăt, adj. (
Mold., „corcit”),
cf. alb. kurbat „țigan” (Scriban,
Arhiva, 1912).