cruși - explicat in DEX

cruși (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CRUȘÍ, crușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi, a tăbăci. – Din ucr. krušyty.

cruși (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
crușí, crușésc, vb. IV (reg.) 1. a argăsi, a tăbăci, a dubi. 2. a (se) înroși, a vopsi.

cruși (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
crușí (crușésc, crușít), vb. – 1. A tăbăci, a argăsi. – 2. A înroși. – 3. A însîngera, a umple de sînge. Rut. krušiti „a muia”, cf. rus. krušitĭ „a desface” (Scriban; DAR). Semantismul pare clar, deoarece tăbăcitul presupune operația de a muia pielea și, pe de altă parte, coaja de arin, care se folosește în această operație, are culoare roșiatică. Cihac, II, 85, se gîndea la krŭvĭ „sînge”, care nu pare posibil. – Der. crușețea, s. f. (plantă comestibilă, Barbarea vulgaris), al cărei nume provine fără îndoială de la cruși (Bogrea, Dacor., I, 336), dar nu de la sensul a înroși (DAR), ci probabil de la cel de a muia căci așa se pregătește planta; crușei (var. crușin), s. m. (plante ramnacee, Rhamnus frangula; Rhamnus cathartica), cf. rut. krušiná (DAR), este probabil cuvînt identic cu mr. cruș „păducel”, pe care Pascu, I, 70 îl deriva de la lat. coruscus; crușeală, s. f. (tăbăcit, acțiunea de a tăbăci; baie de tăbăcit); crușit, s. n. (tăbăcit).

cruși (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
crușí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. crușésc, imperf. 3 sg. crușeá; conj. prez. 3 să crușeáscă

cruși (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CRUȘÍ, crușesc, vb. IV. Tranz. (Reg.) A argăsi, a tăbăci. — Din ucr. krušyty.

crușì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
crușì v. Mold. 1. a tăbăci pieile, opincile; 2. a urina sânge (de vite). [Cf. rut. KRUŠITI].