cruduț(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) CRUDÚȚ, -Ă,cruduți, -e, adj. (Reg.) Diminutiv al lui crud (I). – Crud + suf. -uț.
cruduț(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) crudúț (reg.) adj. m., pl. crudúți; f. crudúță, pl. crudúțe
cruduț(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) CRUDÚȚ, -Ă,cruduți, -e, adj. (Reg.) Diminutiv al lui crud (I). — Crud + suf. -uț.