crestătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CRESTĂTÚRĂ, crestături, s. f. 1. Semn făcut prin tăiere, prin crestare; tăietură.
2. (La
pl.) Procedeu al artei populare de ornamentare a lemnului prin cioplire, scrijelare sau crestare, folosit la elementele arhitectonice, la piesele de mobilier, la unelte și obiecte de uz casnic etc. –
Cresta +
suf. -ătură.