crestătură - explicat in DEX

crestătură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CRESTĂTÚRĂ, crestături, s. f. 1. Semn făcut prin tăiere, prin crestare; tăietură. 2. (La pl.) Procedeu al artei populare de ornamentare a lemnului prin cioplire, scrijelare sau crestare, folosit la elementele arhitectonice, la piesele de mobilier, la unelte și obiecte de uz casnic etc. – Cresta + suf. -ătură.

crestătură (Dicționaru limbii românești, 1939)
crestătúră f., pl. ĭ. Rezultatu crestăriĭ, ca semnele făcute pe răboj ș. a.

crestătură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
crestătúră s. f., g.-d. art. crestătúrii; pl. crestătúri

crestătură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
crestătură f. efectul crestării:. 1 tăietură lunguiață; 2. urma sau semnul crestat: țăranii însemnează numerele cu crestături pe un lemn.

crestătură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CRESTĂTÚRĂ, crestături, s. f. 1. Semn făcut prin tăiere, prin crestare; tăietură. 2. (La pl.) Procedeu al artei populare de ornamentare a lemnului prin cioplire, scrijelare sau crestare, folosit la elementele arhitectonice, la piesele de mobilier, la unelte și obiecte de uz casnic etc. — Cresta + suf. -ătură.