covrigi (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COVRIGÍ, covrigésc, vb. IV.
Refl. (Rar) A se încovriga. – Din
covrig.covrigi (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)!covrigí (a se ~) (rar)
(co-vri-) vb. refl.,
ind. prez. 3
sg. se covrigéște, imperf. 3
sg. se covrigeá; conj. prez. 3
să se covrigeáscăcovrigi (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COVRIGÍ, covrigesc, vb. IV.
Refl. (Rar) A se încovriga. — Din
covrig.