covrig (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COVRÍG, covrigi, s. m. Produs alimentar în formă de inel, de opt etc., preparat din făină de grâu (și presărat cu sare, susan, mac etc.). ◊
Expr. A se face covrig = a se încovriga, a se încolăci.
A scoate (sau
a ajunge, a ieși) la covrigi = a face să devină (sau a deveni) foarte sărac. – Din
bg. kovrig.covrig (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)covríg (covrígi), s. m. – Produs alimentar în formă de opt, de inel etc. preparat din făină.
Bg.,
rus. kovrig(a), din
tc. kevrek (Miklosich,
Slaw. Elem., 25; Cihac, II, 78; Conev 96; Berneker 594; Mladenov 244). –
Der. covrigar, s. m. (persoană care face covrigi);
covrigărie, s. f. (prăvălie unde se vînd covrigi);
covriga (
var. covrigi, încovriga),
vb. (a da formă rotundă, a rotunji; a încolăci; a curba, a arcui). Din
rom. provine
mag. kovri (Edelspacher 17).
covrig (Dicționar de argou al limbii române, 2007)covrig, covrigi s. m. 1. volan de automobil.
2. monedă.
covrig (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)COVRIG, Doru (b. 1942, Deta,
jud. Timiș), sculptor român. Stabilit în Franța. Evoluează de la opere de inspirație „pop art”, către o artă de concretizări în mari siluete umane, în care bronzul este înlocuit de obicei cu lemnul („Omul este măsura”).
covrig (Dicționaru limbii românești, 1939)1) covríg m. (rus.
kovrig și
-iga, pîne rătundă [!], vsl.
kovriga, cerculeț, d. turc.
kyvryk, kyvrak, sucit, încovoĭat; bg.
kovrig; ung. [d. rom.]
kovrics. V.
covrag). Cerculeț de cocă fert [!] și apoĭ copt (să nu se confunde cu colacu, care e din aluat și împletit).
A te face covrig, a te încovriga (de frig, de frică).
A ajunge la covrigĭ, a ajunge să mănîncĭ numaĭ niște covrigĭ în loc să aĭ un prînz gospodăresc, a sărăci, a da faliment.
A scoate la covrigĭ, a duce la faliment.
covrig (Dicționaru limbii românești, 1939)2) covríg și
înc-, a
-á v. tr. (d.
covrig 1). Strîng în formă de covrig, încolăcesc. V. refl. Mă strîng, mă ghemuĭesc, mă zgrebulesc (de frig). – Și
-gésc.covrig (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)covríg (co-vrig) s. m.,
pl. covrígicovrig (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)covrig m. pastă circulară de făină bine cernută și coaptă:
a se face covrig, a se ghemui (de frig). [Rus. KOVRIGA, lit. cerc].
covrig (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COVRÍG, covrigi, s. m. Produs alimentar în formă de inel, de opt etc., preparat din făină de grâu (și presărat cu sare, susan, mac etc.). ◊
Expr. A se face covrig = a se încovriga, a se încolăci.
A scoate (sau
a ajunge, a ieși)
la covrigi = a face să devină (sau a deveni) foarte sărac. — Din
bg. kovrig.