covrag (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)covrág, covrági, s.m. (reg.)
1. tulpina, coceanul porumbului; strujan, hlujan, turjan, tulean.
2. vrejul de pepene sau de dovleac.
3. buruiană înaltă care crește în grâu.
4. (la pl.) vreascuri, uscături.
covrag (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)covrág (-gi), s. m. –
1. Tulpină de porumb sau de dovleac. –
2. Plantă Centaurea austriaca. –
3. Creangă uscată.
Sb. kovrag „tufăriș, hățiș” (DAR).
covrag (Dicționaru limbii românești, 1939)covrág m. (turc.
kyvrag, sucit, încovoĭat, rudă cu
covrig).
Munt. Olt. Vrej. Cocean, strujan.
Trans. Vrej. O buruĭană ale căreĭ florĭ violete seamănă cu ale pejmeĭ. Vreasc. – În Olt. Munt. vest
covreag, pl.
egĭ (ArhO, 1928, 187, și rev. I. Crg. 6, 151). Probabil, tot de aci și
covrag, n., „rupere, zmulgere [!]” (la Cdr. Ps. S.).
covrag (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)covrag m. coceanul firului de porumb. [Origină necunoscută].