cotoarbă (Dicționar de argou al limbii române, 2007)cotoarbă, cotoarbe s. f. (adol.) fată urâtă
cotoarbă (Dicționaru limbii românești, 1939)cotoárbă (
oa dift.) f., pl.
e Rar. Poznă, belea (Gr. N.).
cotoarbă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cotoarbă f. Mold. cotoroanță. [Lit. pisică oarbă (cf.
cotoiu)].