cotlon (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COTLÓN, cotloane, s. n. 1. Loc ferit, neumblat; ascunzătoare, ascunziș. ♦ (
Reg.) Scobitură în malul unui râu, sub nivelul apei.
2. Construcție de zid, suport solid de fier sau înjghebare simplă de pietre, în care se face foc și pe care se așază cazanul la fiert.
3. Firidă făcută în zid, sub cuptorul vetrei țărănești. ◊
Expr. A sta (sau a
zăcea) pe cotlon = a pierde vremea; a lenevi, a trândăvi. ♦ (Rar) Adâncitură făcută în zid; firidă, ocniță. – Din
magh. katlan.cotlon (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)cotlón (cotloáne), s. n. –
1. Foc primitiv, făcut cu pietre îngrămădite, care protejează flăcările. –
2. Nișă, firidă. –
3. Ascunzătoare, vizuină. –
4. Loc stîncos, stîncărie.
Mag. katlan (DAR), din
sl. kotĭlŭ „căldare” (Miklosich,
Slaw. Elem., 26; Miklosich,
Lexicon, 306; Cihac, II, 76),
cf. cocli, și
ceh. kotlina „căldare, crater”. Este dublet de la
coclan (
var. cotlan, corlan),
s. n. (
Olt., cămin), ca și de la
coclauri, s. n. pl., cu
sing. analogice
coclaur și
coclaur și
coclaură (loc stîncos, creastă, țanc), care pare a proveni de la un
sing. *
coclău, var. de la
cotlon 4 (după DAR, din
mag. kö „piatră”; după Byck-Graur, 28, din
sl. *kotlavŭ). –
Der. cotloni, vb. (a face fumar la un cuptor; a iscodi, a căuta);
cotloneală, s. f. (căutare, cercetare).
cotlon (Dicționaru limbii românești, 1939)cotlón și (Olt.)
cotrón n., pl.
oane (ung.
katlan, a. î.; ceh.
kotel, căldare; pol. rus.
kotlina, adîncătură, bîrlog; sîrb.
kòtlovina, basin; bg. rus.
kotlovina, vale închisă, d. got.
katilê, lat.
catillus, farfurie strachină. V.
cotlesc, coclaŭ). Cuptor, loc scobit în pămînt orĭ făcut din cărămidă ca să cocĭ ceva. Cotruță supt [!] vatră. Scobitură făcută de apă în malurĭ:
cotloanele peștilor. Ascunzătoare:
cotloanele hoților. V.
bîrlog, crov, somină.cotlon (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cotlón (co-tlon) s. n.,
pl. cotloánecotlon (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cotlon n. Mold.
1. înfundătură într’un munte, scorbură de copaciu, etc.;
2. pl. găuri la malurile unei ape sau în care se ascund racii;
3. una din cele două firide de sub cuptorul caselor țărănești:
în cotlon torcea motanul EM. [Ung. KATLAN].
cotlon (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COTLÓN, cotloane, s. n. 1. Loc ferit, neumblat; ascunzătoare, ascunziș. ♦ (
Reg.) Scobitură în malul unui râu, sub nivelul apei.
2. Construcție de zid, suport solid de fier sau înjghebare rudimentară din pietre, în care se face foc și pe care se așază cazanul la fiert.
3. Firidă făcută în zid, sub cuptorul vetrei țărănești. ◊
Expr. A sta (sau
a zăcea)
pe cotlon = a pierde vremea; a lenevi, a trândăvi. ♦ (Rar) Adâncitură făcută în zid; firidă, ocniță. — Din
magh. katlan.