cotigă - explicat in DEX

cotigă (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COTÍGĂ, cotigi, s. f. 1. Căruță mică folosită la transportarea încărcăturilor ușoare. ♦ Car mare cu pereții metalici, întregi, folosit la transportul gunoaielor. 2. Fiecare dintre cele două roți, de mărime inegală, legate între ele printr-o osie, pe care se reazemă grindeiul plugului; teleagă, rotilă, [Var.: cotiúgă s. f.] – Din ucr. kotyha.

cotigă (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
cotígă (cotígi), s. f. – 1. Căruță, car cu două roți. – 2. La plug, teleagă. – Var. cotiugă. Sl. kotyga (Miklosich, Lexicon, 306; Cihac, II, 76; Conev 72). Întrucit sensul din sl. este cel de „manta”, trebuie să se fi spus despre căruțele acoperite, ca trăsurile; cf. rut. kotiga „căruță” (după Candrea, Elemente, 404, provine din rom.). Se folosește mai ales în Mold. – Der. coti(u)geală, s. f. (car lung, pentru transportul buștenilor); coti(u)gar, s. m. (căruțaș). Cf. cotigi ‹ cot.

cotigă (Dicționaru limbii românești, 1939)
cotígă (sud) și cotĭúgă (nord) f., pl. ĭ (rut. kotĭúga, cîne [!], ca fr. chien, „cîne” și „roabă”). Căruță pe doŭă roate (de dus gunoĭ ș. a.). Partea din ainte [!] a pluguluĭ (în nord teleagă și teleguță), compusă din cele doŭă roate. Căruță de dus cîniĭ prinșĭ pe strade [!] (numită și ladă și droagă). Un fel de camion maĭ grosolan (caracterizat pin [!] doŭă grinzĭ lungĭ și groase), foarte obișnuit în Moldova, în al căreĭ nord se numește cotĭugar.

cotigă (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cotígă (pop.) s. f., g.-d. art. cotígii; pl. cotígi

cotigă (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cotigă (cotiugă) f. 1. cărucior pe doua roate; 2. roțile pe cari s’așează grindeiul plugului. [Rut. KOTIHA, cotigă; probabil identic cu cotiuhă, câine, imagine analogă cu fr. chien (cu sensul de «tărăboanță»), rezultând dintr’o asemănare grosolană a vehiculului cu figura unui câine].

cotigă (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COTÍGĂ, cotigi, s. f. 1. (Pop.) Căruță mică folosită la transportarea încărcăturilor ușoare. ♦ Car mare cu pereții metalici, întregi, folosit la transportul gunoaielor. 2. Fiecare dintre cele două roți, de mărime inegală, legate între ele printr-o osie, pe care se reazemă grindeiul plugului; teleagă, rotilă. [Var.: cotiúgă s. f.] — Din ucr. kotyha.