cositură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COSITÚRĂ, cosituri, s. f. 1. Câmp de pe care s-a cosit iarba.
2. Cantitate de iarbă cosită; nutreț. ♦ Recoltă de nutreț.
3. Rană pe care și-o fac la picioare animalele sau oamenii în timpul mersului, ca urmare a poziției sau a conformației defectuoase a membrelor. –
Cosi +
suf. -tură.cositură (Dicționaru limbii românești, 1939)cositúră f., pl.
ĭ. Locu pe unde s´a cosit ĭarba.
cositură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cositúră s. f.,
g.-d. art. cositúrii; pl. cositúricositură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cositură f. fânul uscat dela plantele furagere semănate (orz, ovăz, etc.).
cositură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COSITÚRĂ, cosituri, s. f. 1. Câmp de pe care s-a cosit iarba.
2. Cantitate de iarbă cosită; nutreț. Recoltă de nutreț.
3. Rană pe care și-o fac la picioare animalele sau oamenii în timpul mersului, ca urmare a poziției sau a conformației defectuoase a membrelor. —
Cosi +
suf. -tură.