cornățel (Dicționaru limbii românești, 1939)cornățél m., pl.
eĭ (d.
corn 2). Turiță.
cornățel (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cornățél s. m.,
pl. cornățéi, art. cornățéiicornățel (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)cornățel m.
Bot. turiță (numită astfel după forma inflorescenței sale).