cornar - explicat in DEX

cornar (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CORNÁR, cornari, s. m. (Înv.) Slujbaș care strângea cornăritul. – Corn¹ + suf. -ar.

cornar (Dicționar de arhaisme și regionalisme, 2002)
cornár, cornári, s.m. (înv.) 1. slujbaș care strângea cornăritul (v.). 2. cel care la arat ținea coarnele plugului; cornaci, cornici. 3. plug cu un singur corn. 4. stâlpul din colțul (cornul) casei; colțar.

cornar (Dicționaru limbii românești, 1939)
cornár m. Vest. P. P. Acela care ține plugu de coarne, numit și cornácĭ și cornícĭ. Mold. (Sec. 18). Perceptoru cornărituluĭ.

cornar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cornár¹ (persoană) s. m., pl. cornári

cornar (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cornár² (obiect) s. n., pl. cornáre

cornar (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
cornar n. Mold. stâlpul numit colțar. [V. corn 9].

cornar (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CORNÁR, cornari, s. m. (Înv.) Slujbaș care strângea cornăritul; — Corn¹ + suf. -ar.