cornat (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CORNÁT, -Ă, cornați, -te, adj. (Rar) Cornut. –
Corn1 +
suf. -at.cornat (Dicționaru limbii românești, 1939)cornát, -ă adj. (d.
corn).
Vechĭ (Cant.). Cornorat orĭ cornut.
cornat (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)cornát (rar)
adj. m.,
pl. cornáți; f. cornátă, pl. cornátecornat (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CORNÁT, -Ă, cornați, -te, adj. (Rar) Cornut. —
Corn1 +
suf. -at.