cornări - explicat in DEX

cornări (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CORNĂRͲ, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. – Din cornărit (derivat regresiv).

cornări (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CORNĂR͹, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A conduce plugul ținându-l de coarne. – Corn¹ + suf. -ări.

cornări (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
cornărí (a ~) (reg.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cornărésc, imperf. 3 sg. cornăreá; conj. prez. 3 să cornăreáscă

cornări (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CORNĂR͹, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A conduce plugul ținându-1 de coarne. — Corn¹ + suf. -ări.

cornări (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CORNĂRͲ, cornăresc, vb. IV. Intranz. (Înv.) A strânge cornăritul; a impune cornăritul. — Din cornărit (derivat regresiv).