corcitură (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CORCITÚRĂ, corcituri, s. f. Animal sau plantă născută prin corcire; bastard. –
Corci2 +
suf. -tură.corcitură (Dicționaru limbii românești, 1939)corcitúră f., pl.
ĭ (d.
corcit). Om saŭ animal corcit:
catîru e o corcitură de ĭapă cu măgar. Fig. Iron. Amestecătură, ceva nehotărît, ceva care inspiră dispreț pin [!] amestec:
acest partid e o corcitură politică. – În vest
cu-.corcitură (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)corcitúră s. f.,
g.-d. art. corcitúrii; pl. corcitúricorcitură (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)corcitură f. soiu corcit.
corcitură (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CORCITÚRĂ, corcituri, s. f. Animal sau plantă provenită din corcire; bastard. –
Corci2 +
suf. -tură.