corci (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CORCI1, corci, s. m. (
Reg.) Corcitură. – Din
magh. korcs.corci (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CORCÍ2, corcesc, vb. IV
Refl. (Despre plante sau animale din specii diferite) A se încrucișa, a se amesteca. – Din
corci1.corci (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)córci (-oárce), adj. –
1. Bastard. –
2. Metis. –
3. Degenerat. Origine incertă. Se consideră în general că provine din
mag. korcs (Cihac, II, 493; Gáldi,
Dict., 88); ar putea fi însă
der. al
vb. următor, iar acesta pare o deformație de la
a cruci „a încrucișa”. –
Der. corci (
var. curci),
vb. (a încrucișa, a amesteca două rase sau specii diferite; a altera, a face să degenereze);
corcioman, adj. (metis, corcit);
corcitură (
var. curcitură),
s. f. (corcit; bastard).
corci (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)córci (-iuri), s. n. – (
Bucov.,
Maram.) Desiș, tufiș, hățiș.
Rut. korč (Tiktin).
corci (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)córci1, -uri, s.n. – Tufă (Bud 1908): „Sub cel corci de păducel / Șede-un hireș pribegel” (Papahagi, 259). – Din ucr. korč (Titkin cf. DER).
corci (Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, 2011)corcí2,
corcesc, vb. refl. – (despre plante sau animale) A se amesteca, a se încrucișa: „Corcitoriul o corcit, / Diochitoriu o diochet” (Bilțiu 1990: 287). Atestat doar în Maramureș și Bucovina. – Din corci „corcitură” (< magh. korcs).
corci (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)corci1 (corcitură) (
reg.)
s. m.,
pl. corcicorci (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)corcí2 (a ~) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. corcésc, imperf. 3
sg. corceá; conj. prez. 3
să corceáscăcorci (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CORCI1, corci, s. m. (
Reg.) Corcitură. — Din
magh. korcs.corci (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CORCÍ2, corcesc, vb. IV.
Refl. (Despre plante sau animale din specii ori rase diferite) A se încrucișa, a se amesteca (dând naștere la hibrizi nevaloroși). — Din
corci1.