copleșitor(Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998) COPLEȘITÓR, -OÁRE,copleșitori, -oare, adj. Care copleșește. – Copleși + suf. -tor.
copleșitor(Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005) copleșitór(co-ple-) adj. m., pl. copleșitóri; f. sg. și pl. copleșitoáre
copleșitor(Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009) COPLEȘITÓR, -OÁRE,copleșitori, -oare, adj. Care copleșește. — Copleși + suf. -tor.