copleși (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)COPLEȘÍ, copleșesc, vb. IV
Tranz. (Despre abstracte) a cuprinde din toate părțile, a năpădi; a doborî, a birui pe cineva. ♦ A emoționa peste măsură, a impresiona puternic. ◊ (Despre ființe) A înconjura din toate parțile; a cuprinde. – Probabil din
lat. complexire.copleși (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)copleșí (copleșésc, – ít), vb. –
1. A împovăra, a covîrși, a năpădi. –
2. A apăsa, a oprima, a sufoca. Creație expresivă, care pare a se baza pe aceeași rădăcină imitativă ca
pleoști „a zdrobi”; pentru valoarea expresivă a lui
co-, cf. cofleși, comînji, cotropi. S-a propus ca etimon un
lat. *
complexare sau *
complexire (Tiktin; Candrea-Dens., 391; REW 2102), care nu pare posibil,
cf. Graur,
BL, V, 94 și Rosetti, I, 160. Cuvînt obscur, după Philippide, II, 708, sau poate legat de
alb. kaplis „a bruma”, după Cihac, II, 716 și Scriban. –
Der. copleșeală, s. f. (apărare);
copleșitor, adj. (apăsător).
copleși (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)copleșí (a ~) (co-ple-) vb.,
ind. prez. 1
sg. și 3
pl. copleșésc, imperf. 3
sg. copleșeá; conj. prez. 3
să copleșeáscăcopleșì (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)copleșì v.
1. a acoperi peste tot cu apă, a înneca;
2. a apăsa tare în jos, a strivi sub greutate sau mulțime:
somnul l’a copleșit. [Albanez KAPLIS].
copleși (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)COPLEȘÍ, copleșesc, vb. IV.
Tranz. A cuprinde din toate părțile, a năpădi; a doborî, a birui pe cineva. ♦ A emoționa peste măsură, a impresiona puternic. ◊ (Despre ființe) A înconjura din toate părțile; a cuprinde. — Probabil
din lat. complexire.