copită - explicat in DEX

copită (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
COPÍTĂ, copite, s. f. Partea cornoasă, rezistentă, care acoperă terminațiile degetelor la copitate și protejează țesuturile vii. – Din sl. kopyto.

copită (Dicționarul etimologic român, 1958-1966)
copítă (copíte), s. f. – 1. Partea cornoasă care acoperă terminațiile degetelor la copitate. – 2. Ciupercă (Polyporus fomentarius). – Megl. cupită. Sl. kopyto (Miklosich, Lexicon, 303; Cihac, II, 72; Conev 89), cf. bg. kopito, sb. kòpito, rus. kopito. Este dublet al lui căpută. – Der. copita, vb. (a lovi cu copita); copitat, adj. (care are copite); copitariță, s. f. (burete de stejar); copitos, adj. (care are copite; rezistent ca o copită).

copită (Dicționar de argou al limbii române, 2007)
copită, copită s. f. (peior.) picior.

copită (Dicționaru limbii românești, 1939)
1) copítă f., pl. e (vsl. rus. kopýto, sîrb. kópito. V. copcă 2). Unghia animalelor din neamu caluluĭ și al bouluĭ. Lovitură de copită: măgaru trase o copită leuleĭ. Copitariță.

copită (Dicționaru limbii românești, 1939)
2) copítă f., pl. copițĭ (Munt. vest) și copíță f., pl. e (Olt.), V. căpiță.

copită (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
copítă s. f., g.-d. art. copítei; pl. copíte

copită (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
copită f. 1. unghia calului sau a măgarului; 2. Tr. babiță (pălăria ciupercei având forma unei copite). [Slav. KOPYTO].

copită (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
COPÍTĂ, copite, s. f. Formațiune cornoasă, rezistentă, care acoperă terminațiile degetelor la copitate și protejează țesuturile vii. — Din sl. kopyto.