contur - explicat in DEX

contur (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONTÚR, contururi, s. n. Linie închisă care mărginește o parte dintr-o suprafață, p. ext. un corp, un obiect. ♦ Reprezentare grafică a liniei care mărginește un obiect, un corp etc. [Pl. și: conture] – Din fr. contour.

contur (Dicționar de neologisme, 1986)
CONTÚR s.n. Linie, suprafață care mărginește un corp, un obiect; reprezentare grafică a unei astfel de linii sau suprafețe. [Pl. -uri, -re. / < fr. contour, cf. it. contorno].

contur (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONTÚR s. n. 1. linie închisă care mărginește o suprafață, un corp, un obiect. 2. reprezentare grafică a unei astfel de linii. ◊ (pl.) curbe sinuoase. (< fr. contour)

contur (Dicționaru limbii românești, 1939)
*contúr n., pl. -urĭ și e (fr. contour, d. it. contorno [supt [!] infl. luĭ tour, turn], d. contornare, a contura. V. torn). Linie care delimitează un corp: în ainte [!] de a picta, trebuĭe să facĭ conturu tablouluĭ. Formă: elegantele contururĭ ale căprioareĭ.

contur (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
contúr s. n., pl. contúruri

contur (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
contur n. 1. linie ce delimitează un corp; 2. fig. abia conture triste și umbre au rămas EM.

contur (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONTÚR, contururi, s. n. Linie închisă care mărginește o suprafață, p. ext., un corp, un obiect. ♦ Reprezentare grafică a liniei care mărginește un obiect, un corp etc. [Pl. și: conture] — Din fr. contour.