contravenție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONTRAVÉNȚIE, contravenții, s. f. Călcare a dispozițiilor unei legi, a unui regulament etc., care, având un grad redus de pericol social, este sancționată cu o pedeapsă ușoară. [
Var.: (
înv.)
contravențiúne s. f.] – Din
fr. contravention.contravenție (Dicționar de neologisme, 1986)CONTRAVÉNȚIE s.f. 1. (
Jur.) Violare a legii penale, pedepsită cu amendă și închisoare pe termen scurt.
2. (
P. ext.) Călcare a unei legi, a unei dispoziții oficiale etc., care se sancționează cu o pedeapsă ușoară (amendă sau recluziune de foarte scurtă durată). [Gen.
-iei, var.
contravențiune s.f. / cf. fr.
contravention, it.
contravvenzione].
contravenție (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONTRAVÉNȚIE s. f. încălcare a dispozițiilor unei legi, ale unui regulament etc., care se sancționează cu o pedeapsă ușoară (amendă sau sancțiune administrativă). (< fr.
contravention)
contravenție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)contravénție (-ți-e) s. f.,
art. contravénția (-ți-a), g.-d. art. contravénției; pl. contravénții, art. contravénțiile (-ți-i-)contravenție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONTRAVÉNȚIE, contravenții, s. f. Abatere de la o lege care, având un grad redus de pericol social, este pedepsită numai prin aplicarea de amenzi sau alte pedepse ușoare. [
Var.: (
înv.)
contravențiúne s. f.] — Din
fr. contravention.