contravântuire (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONTRAVÂNTUÍRE, contravântuiri, s. f. Element de construcție de forma unei grinzi cu zăbrele, având rolul de a prelua forțele orizontale (presiunea vântului, forța de frânare) care acționează asupra unei construcții. –
Contra1 + vântuire (rar, <
vântui).