contrarietate - explicat in DEX

contrarietate (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONTRARIETÁTE s. f. 1. Stare de surprindere neplăcută, provocată de o împotrivire, de o contrazicere. 2. Raport logic între două noțiuni sau judecăți care se exclud reciproc, dar care pot fi înlăturate ambele în favoarea unei a treia noțiuni sau judecăți. [Pr.: -ri-e-] – Din fr. contrariété.

contrarietate (Dicționar de neologisme, 1986)
CONTRARIETÁTE s.f. Nemulțumire, surprindere neplăcută provocată de o contrazicere. ◊ (Log.) Raport de contrarietate = raport între națiuni sau judecăți care se exclud reciproc, dar care pot fi înlăturate, amândouă în favoarea unei a treia. [Cf. fr. contrariété].

contrarietate (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONTRARIETÁTE s. f. 1. surprindere neplăcută provocată de o contrazicere. 2. (log.) raport între două noțiuni sau judecăți care se exclud reciproc, dar care pot fi înlăturate amândouă în favoarea unei a treia. (< fr. contrariété)

contrarietate (Dicționaru limbii românești, 1939)
*contrarietáte f. (lat. cóntrarietas, -átis). Obstacul [!], pedică [!]: a suferi marĭ contrarietățĭ. Nepotrivire: contrarietate de gusturĭ. Plictiseală, nemulțămire [!].

contrarietate (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
!contrarietáte (-ri-e-) s. f., g.-d. art. contrarietắții; pl. contrarietắți

contrarietate (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
contrarietate f. 1. opozițiune între lucruri contrare: contrarietatea gusturilor; 2. ceea ce contrariază și efectul său: piedică, ciudă, necaz.

contrarietate (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONTRARIETÁTE, contrarietăți, s. f. 1. Stare de surprindere neplăcută, provocată de o împotrivire, de o contrazicere. 2. Raport logic între două noțiuni sau propoziții care se exclud reciproc, dar care pot fi înlăturate ambele în favoarea unei a treia noțiuni sau propoziții. [Pr.: -ri-e-] — Din fr. contrariété.