contondent - explicat in DEX

contondent (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONTONDÉNT, contondente, adj. (Despre obiecte, corpuri) Tare, ale cărui lovituri provoacă contuzii fără a tăia sau a sângera. – Din fr. contondant.

contondent (Dicționar de neologisme, 1986)
CONTONDÉNT, -Ă adj. (Despre obiecte, corpuri) Tare, cu care se poate lovi fără a tăia. [Cf. fr. contodant].

contondent (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONTONDÉNT, -Ă adj. (despre obiecte) tare, care provoacă contuzii fără a tăia. (< fr. contondant)

contondent (Dicționaru limbii românești, 1939)
*contondént, V. contundent.

contondent (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
contondént adj. m., pl. contondénți; f. contondéntă, pl. contondénte

contondent (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONTONDÉNT, -Ă, contondenți, -te, adj. (Despre obiecte, corpuri) Ale cărui lovituri provoacă contuzii fară a tăia sau a sângera; tare. — Din fr. contondant.