construcție (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)CONSTRÚCȚIE, construcții, s. f. 1. Clădire executată din zidărie, lemn, metal, beton etc., pe baza unui proiect, care servește la adăpostirea oamenilor, animalelor, obiectelor etc.;
spec. casă, edificiu, clădire.
2. Faptul de a construi. ◊
Loc. adj. și adv. În construcție = (aflat) în cursul procesului de construire. ♦ Alcătuire, compunere, structură.
3. (La
pl.) Ramură a economiei naționale care are ca obiect efectuarea de construcții (
1); ramură a tehnicii care se ocupă cu studiul, proiectarea și executarea construcțiilor. ◊
Construcții de mașini = ramură de bază a industriei care produce mașini-unelte, utilaje, mijloace de transport etc.; ramură a științelor care se ocupă cu studiul, proiectarea și construirea instalațiilor, mașinilor etc.
4. (
Lingv.) Grup de cuvinte între care există anumite raporturi sintactice; grup stabil de cuvinte; mod de a grupa cuvintele în propoziții și propozițiile în fraze. – Din
fr. construction, lat. constructio.construcție (Dicționar de neologisme, 1986)CONSTRÚCȚIE s.f. 1. Faptul de a construi: construire. ♦ Alcătuire, compunere.
2. (
Concr.) Lucru construit, clădire, lucrare, edificiu.
3. Aranjamentul, aranjarea cuvintelor potrivit regulilor gramaticale ale unei limbi. [Gen.
-iei, var.
construcțiune s.f. / cf. fr.
construction, lat.
constructio].
construcție (Marele dicționar de neologisme, 2000)CONSTRÚCȚIE s. f. 1. faptul de a construi; construire. ◊ alcătuire, compunere. 2. clădire, lucrare, edificiu. ◊ (pl.) ramură a economiei naționale care are ca obiect executarea clădirilor. 3. ~ i de mașini = ramură a industriei care produce mașini, unelte, instalații, utilaje. 4. grup (stabil) de cuvinte între care există anumite raporturi gramaticale. ◊ mod de aranjare a cuvintelor în propoziție și a propozițiilor în frază. (< fr.
construction, lat.
constructio)
construcție (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)constrúcție (-ți-e) s. f.,
art. constrúcția (-ți-a), g.-d. art. constrúcției; pl. constrúcții, art. constrúcțiile (-ți-i-)construcție (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)CONSTRÚCȚIE, construcții, s. f. 1. Clădire executată din zidărie, lemn, metal, beton etc., pe baza unui proiect, care servește la adăpostirea oamenilor, animalelor, obiectelor etc.;
spec. casă, edificiu, clădire.
2. Faptul de a construi. ◊
Loc. adj. și adv. În construcție = (aflat) în cursul procesului de construire. ♦ Alcătuire, compunere, structură.
3. (La
pl.) Ramură a economiei naționale care are ca obiect efectuarea de construcții (1); ramură a tehnicii care se ocupă cu studiul, proiectarea și executarea construcțiilor. ◊
Construcții de mașini = ramură a industriei care produce mașini, instalații, utilaje, mijloace de transport etc.; ramură a tehnicii care se ocupă cu studiul, proiectarea și construirea instalațiilor, mașinilor etc.
4. (
Lingv.) Grup de cuvinte între care există anumite raporturi sintactice; grup stabil de cuvinte. ♦ Mod de a grupa cuvintele în propoziții și propozițiile în fraze. — Din
fr. construction, lat. constructio.