constant - explicat in DEX

constant (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONSTÁNT, -Ă, constanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care rămâne neschimbat; invariabil, statornic. ◊ Capital constant = parte a capitalului investită în mijloacele de producție care nu-și schimbă mărimea valorii în procesul de producție. 2. S. f. (Mat.) Mărime a cărei valoare rămâne neschimbată. 3. S. f. Mărime care caracterizează un fenomen, un aparat, o substanță etc. – Din fr. constant, lat. constans, -ntis.

constant (Dicționar de neologisme, 1986)
CONSTÁNT, -Ă adj. Neschimbat; invariabil; statornic. [Cf. fr. constant, lat. constans].

constant (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONSTÁNT, -Ă I. adj. care rămâne neschimbat; invariabil. ♦ capital ~ = parte a capitalului investită în mijloacele de producție, care nu-și schimbă mărimea valorii în procesul de producție. II. s. f. 1. (mat.) mărime având o valoare invariabilă. 2. (fiz.) mărime care caracterizează un fenomen, material, aparat etc. 3. element al limbajului formal reprezentând un nume socotit fix pentru același denotat. (< fr. constant, lat. constans)

constant (Dicționar enciclopedic, 1993-2009)
CONSTANT, Marius (1925-2004, n. București), compozitor și pianist francez de origine română. Căutările în domeniul muzicii concrete i-au inspirat balete („Elogiul nebuniei”), muzică de cameră, mai multe lucrări simfonice, o operă.

constant (Dicționaru limbii românești, 1939)
*constánt, -ă adj. (lat. cónstans, -ántis, d. con-, împreună, și stare, a sta. V. staŭ, consist). Statornic, stabil, invariabil: caracter constant, fericire constantă.

constant (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
constánt adj. m., pl. constánți; f. constántă, pl. constánte

constant (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
constant a. 1. statornic, stăruitor: amic constant; 2. fig. care nu se schimbă: în lumea asta nimic nu-i constant.

constant (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
Constant m. nume a doi împărați romani: CONSTANT I, fiul lui Constantin cel Mare (337-350), și CONSTANT II (641-648).

constant (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONSTÁNT, -Ă, constanți, -te, adj., s. f. 1. Adj. Care rămâne neschimbat; invariabil, statornic. ◊ Capital constant = parte a capitalului investită în mijloacele de producție care nu-și schimbă mărimea valorii în procesul de producție. 2. S. f. (Mat.) Mărime a cărei valoare rămâne neschimbată. 3. S. f. Mărime care caracterizează un fenomen, un aparat, o substanță etc. — Din fr. constant, lat. constans, -ntis.