consta - explicat in DEX

consta (Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a, 1998)
CONSTÁ, pers. 3 cónstă, vb. I. Intranz. A fi alcătuit, format din..., a se compune din...; a consista. – Din lat. constare.

consta (Dicționar de neologisme, 1986)
CONSTÁ vb. I. intr. A se compune din..., a consista. [P.i. 3 constă, 6 -stau, conj. -tea. / < lat. constare].

consta (Marele dicționar de neologisme, 2000)
CONSTÁ vb. intr. a se compune din...; a consista. (< lat. constare)

consta (Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută și adăugită, 2005)
constá (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. constắ, 3 pl. constáu; imperf. 3 sg. constá, perf. s. 3 sg. constắ, m.m.c.p. 3 sg. constáse; conj. prez. 3 să consteá

consta (Dicționarul explicativ al limbii române (ediția a II-a revăzută și adăugită), 2009)
CONSTÁ, pers. 3 cónstă, vb. I. Intranz. A fi alcătuit, format din..., a se compune din...; a consista. — Din lat. constare.

constà (Dicționar universal al limbei române, ediția a VI-a, 1929)
constà v. 1. a consista; 2. a se compune din: casa-i constă din cinci camere.